print
Poliția a anihilat un grup infracțional specializat în trafic de persoane în scop de exploatare prin muncă
10.06.2019
2797 Accesări

Administratorul unei agenții de plasare în câmpul muncii în străinătate cu sediul în mun. Chișinău, cu vârsta de 30 de ani, membru al unei grupări infracționale transfrontaliere a fost reținut de polițiști, fiind suspectat de trafic de ființe umane în scop de exploatare prin muncă în țările spațiului UE.

În urma investigațiilor efectuate de către ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații, Serviciului de Informații și Securitate, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, au stabilit că începând cu luna septembrie 2018, traficanții urmărind scopul exploatării prin muncă și servicii forțate, sub pretextul angajării la un loc de muncă legal și bine plătit în Portugalia, au recrutat mai multe persoane originare din Republica Moldova.

Ulterior, liderul grupării împreună cu alte persoane necunoscute, folosindu-se de poziția de vulnerabilitate a victimelor le-au transportat și adăpostit într-o localitate din Portugalia. Ajunși la destinație, suspecții au confiscat de la victime actele de identitate. Totodată, sub pretextul restituirii unei datorii neachitate de către victime și a cărei mărime nu a fost stabilită în mod rezonabil, aceștia prin amenințare cu violența fizică au fost impuși să practice diferite lucrări agricole, în afară de cele promise inițial, fără a le fi achitat salariul promis.

În rezultatul perchezițiilor efectuate de polițiști la domiciliul suspectului și sediul agenției au fost depistate și ridicate circa 200 de contracte de prestare a serviciilor pe numele cetățenilor Republicii Moldova, care au plecat în străinătate la muncă sau urmează să plece la muncă, agende cu înscrisuri de ciornă, carnete, mijloace bănești, recipise și confirmări de transferuri bănești.

Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală pentru trafic de fiinţe umane, iar suspecții riscă pedeapsa cu închisoare pe un termen de la 7 pînă la 15 de ani. Actualmente, administratorul agenției este plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

La moment, Centrul pentru combaterea traficului de persoane, continuă acţiunile de urmărire penală în vederea identificării și reținerii tuturor suspecților precum și altor potenţiale victime care au avut de suferit în rezultatul acțiunilor ilegale ale grupului infracțional, dar și confiscarea bunurilor infracționale, obținute de către învinuiți pe cale ilegală.

Sursa: Poliția Republicii Moldova 

 

 

Copyright © 2024 CN CTFU Toate drepturile rezervate.