print
Lansarea proiectului “Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale”
31.01.2019
2708 Accesări

Astăzi, 31 ianuarie a avut loc lansarea proiectului "Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale", care va fi implementat de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii în parteneriat cu Cancelaria de Stat și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu suportul financiar al Guvernului Olandei.

Elevi din cadrul a 10 școli profesional-tehnice din țară vor participa la diverse activități de consolidare a cunoștințelor și abilităților pentru prevenirea situațiilor de risc asociate fenomenului de abuz, exploatare sexuală și trafic de copii. Proiectul va derula până în iunie 2020, perioadă în care elevii din instituțiile de învățământ profesional-tehnic beneficiare din mun. Chișinău, Bălți, Ungheni, Alexăndreni (Sîngerei), Comrat și Ceadîr-Lunga, care anterior nu au fost incluse în proiecte similare vor fi încadrați în ateliere de instruire și cluburi de discuții privind mecanismele de constrângere folosite pentru atragerea tinerilor în relații de exploatare. 

Informarea și antrenarea acestor tineri în programe de dezvoltare a rezilienței și a competențelor necesare le va permite să recunoască situațiile potențial periculoase și va contribui la prevenirea fenomenului de trafic de copii.

Proiectul se înscrie în obiectivele Strategiei naționale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2018-2023, care prevede necesitatea promovării acțiunilor de informare a publicului general și de prevenire a fenomenului de trafic de ființe umane, cu un accent sporit pe grupurile cele mai vulnerabile, printre care sunt și adolescenții / tinerii care studiază în instituțiile de învățământ profesional-tehnic.

Până la încheierea proiectului cca 5000 elevi din învățământul profesional tehnic vor fi sensibilizați și își vor dezvolta reziliența față de abuz, exploatare sexuală și trafic de copii.

 

 

 

Copyright © 2024 CN CTFU Toate drepturile rezervate.