La 29 mai curent, a fost lansat un nou proiect în domeniul combaterii traficului de ființe umane (TFU).
Conceptual, implementarea acestui proiect, care are o durată de doi ani, presupune organizarea multiplelor activități destinate specialiștilor cu competențe în prevenirea, combaterea traficului de persoane, acordării asistenței și protecției victimelor.
Evenimentele sunt orientate spre consolidarea capacităților profesionale ale specialiștilor din cadrul organelor de drept, precum și celor responsabili de prevenirea acestui fenomen, asistența și reabilitarea victimelor.
În scopul fortificării colaborării cu autoritățile și prevenirii cazurilor de trafic intern, la activități vor fi implicați și reprezentanții sectorului privat.
În cadrul briefing-ului de lansare a proiectului au participat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, președinte al CN CTFU, ministrul Afacerilor Interne, Procurorul General al Republicii Moldova, Charge d'Affaires al Misiunii Ambasadei SUA, șeful Misiunii OIM în Moldova, președintele Centrului "La Strada" și alți invitați.
Prin mesajele instituționale, oficialii au subliniat angajamentul în vederea asigurării consolidării acțiunilor de prevenire și combatere a traficului de persoane, dar și cele care au fost deja realizate pe acest segment.
Pentru combaterea efectivă şi eficientă a fenomenului, este nevoie de fortificat eforturile la nivel naţional, regional şi internaţional în scop scop de prevenire a fenomenului, de investigare și sancționare a făptuitorilor acestei crime.
Lansarea proiectului nominalizat demonstrează fermitatea și interesul partenerilor în lupta comună cu acest flagel la noi în țară cât și peste hotarele ei și va aduce o plusvaloare în implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a TFU.