print
Participarea Republicii Moldova la conferința "Zece ani de implementare a Convenției anti-trafic: impactul și provocările de viitor" (22-23 mai 2018)
29.05.2018
409 Accesări

22 mai curent a fost ziua în care, la Strasbourg, s-a desfășurat Conferința "Zece ani de implementare a Convenției anti-trafic: impactul și provocările de viitor", organizată în contextul Președinției croate în cadrul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (CoE).   

Republica Moldova a fost reprezentată de către Ecaterina Berejan, șeful Secretariatului permanent al Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane (TFU),  Tatiana Fomina, analist principal și consultant juridic în cadrul Centrului Internaţional „La Strada Moldova", Alina Brașoveanu, membrul GRETA din partea Republicii Moldova, vicepreședinte al Comitetului Părților la Convenție și Andrei Ursu, Secretar II al misiunii.

Cooperarea în domeniul prevenirii TFU, mecanismele naționale de referire, reformele în contextul criminalizării și investigării infracțiunilor de TFU, munca forțată ca formă de exploatare, au constituit punctul de pornire a discuțiilor realizate în cadrul conferinței.

Participanții s-au expus și asupra implementării art.4 din Protocolul adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor şi copiilor. Totodată, au fost expuse cazurile reale de exploatare sexuală a femeilor, programele de asistență și reabilitare oferite victimelor de către organizațiile necomerciale din domeniu.  

Victimele TFU, participante ale conferinței, au abordat în discursurile sale metodele de racolare și forțare la prostituție, cauzele imposibilității adresării la poliție, alte acțiuni de tortură și exploatare sexuală.   

De asemenea, la eveniment, a fost prezentată publicația "Impactul practic al activității de monitorizare GRETA", care evidențiază cele mai importante evoluții în contextul implementării Convenției în perioada 2008-2010.

Un alt aspect cu impact de durată îl constituie discuțiile bilaterale, în cadrul cărora reprezentanții Asociației pentru Prevenirea, Reintegrarea și Îngrijirea Femeilor Prostituate din Spania au indicat interesul de a stabili cooperare cu Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei (pe linie consulară) în contextul prevenirii și combaterii TFU și asistării victimelor din Republica Moldova.

Cea de-a doua zi a Conferinței a fost dedicată activităților de lucru a coordonatorilor naționali în prevenirea și combaterea TFU din țările prezente, care au inițiat discuții ce țin de politica de coordonare și creare a parteneriatelor strategice cu implicarea organizaților necomerciale și agenților economici.

 

Monitorizarea ca mecanism de măsurare a progresului în domeniul prevenirii și combaterii TFU, rămâne a fi în continuare drept platformă pentru promovarea Convenției anti-trafic în întreaga lume.

 

 

Copyright © 2018 CN CTFU Toate drepturile rezervate.