print
Cetățean al Franței, reținut pentru proxenetism
24.09.2019
252 Accesări

Un bărbat de 34 de ani, cetățean al Franței, este suspectat că ar fi racolat mai multe tinere din Republica Moldova pentru practicarea prostituției în Franța cu remunerare atractivă. Acesta a fost reținut în timp ce însoțea două tinere cu vârste de 21 și 29 ani, să practice prostituţia în Franța. Bărbatul a recunoscut vina și la moment se află în arest pentru 20 de zile.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de ofițerii Centrului Pentru Combaterea Traficului de persoane (CCTP) al Inspectoratului național de investigații și procurorii Procuraturii Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, s-a stabilit că bărbatul activa pe teritoriul țării de mai mult timp. Acesta, urmărind scopul determinării şi înlesnirii practicării prostituţiei de către alte persoane şi tragerii unor foloase financiare, îndemna tinerele să practice prostituţia.

Ce sumă le promitea tinerelor pentru practicarea prostituției

 Suspectul făcea cunoștință și încerca să convingă victimele prin intermediul rețelelor de socializare. Ulterior, negociau toate detaliile privind practicarea prostituției în schimbul sumei de 500 euro pe zi, dar și organizarea deplasării acestora pe teritoriul Franței, unde le era asigurată locuința pentru trai dar și pentru practicarea prostituției.

În urma mai multor acțiuni de urmărire penală efectuate de ofițerii CCTP, la 20 septembrie curent, suspectul a fost reținut în flagrant în incinta Aeroportului Chișinău, în timp ce însoțea tinerele pentru a pleca în Franța. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. art. 220 alin. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Proxenetism" se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Ce urmează să întreprindă poliția

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, pentru a stabili circumstanțele dar și alte persoane implicate în acest caz, cât și identificarea altor tinere recrutate de către suspecți.

Sursa: Poliția Republicii Moldova

 

Copyright © 2019 CN CTFU Toate drepturile rezervate.