print
Considerații Generale
13.03.2013

Constituirea Sistemului Național de Referire (în continuare SNR) , reflectă un cadru special de cooperare, prin care structurile guvernamentale își îndeplinesc obligațiile privind protecția și promovarea drepturilor omului, în privința persoanelor care au suferit din urma traficului de ființe umane (TFU) și își coordonează eforturile în parteneriat strategic cu societatea civilă, precum și cu alți actori activi în acest domeniu. Crearea SNR în Moldova a început în anul 2006 cu suportul donatorilor externi și a organizațiilor neguvernamentale în cadrul unui proiect pilot, lansat de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație.

În prezent SNR este extins în toate unitățile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova în care au fost create și instruite echipele multidisciplinare - grupe constituite din specialiști calificați/instruiți din cadrul Secțiilor/Direcțiilor Asistență Socială și Protecție a Familiei din cadrul Consiliilor Raionale/Municipale, Organele de drept, Agențiile Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituțiile medico sanitare, Oficiile Stării Civile, Procuraturii,  Organizațiilor neguvernamentale din domeniu.

Asistența victimelor și potențialelor victime ale TFU se realizează în vederea restabilirii drepturilor persoanelor care au suferit în urma experienței de trafic, prin reabilitarea și reintegrarea acestora în societate și reprezintă un mijloc de prevenire a victimizării repetate.

La baza implementării Sistemului naţional de referire stă Hotărârea Parlamentului nr. 257 din  05.12.2008 privind aprobarea Strategiei Sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei Sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane pe anii 2009-2011. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=330608

Copyright © 2017 CN CTFU Toate drepturile rezervate.