Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Ştiri şi Evenimente » Atelier regional în cadrul Comisiei teritoriale pentru combaterea TFU din Căuşeni

Atelier regional în cadrul Comisiei teritoriale pentru combaterea TFU din Căuşeni

  imprimare
06.07.2016   3701 Accesări  

      În data de 30 iunie a avut loc atelierul de lucru găzduit de către Comisia teritorială antitrafic Căușeni, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai Comisiilor teritoriale din raioanele Anenii- Noi, Dubăsari, Ştefan -Vodă  şi Chişinău. Ca urmare a acestui atelier, a fost încheiat ciclul celor 6 ateliere regionale organizate în perioada 20 mai - 30 iulie 2016. Acest ultim eveniment a presupus transmiterea bunelor practici, idei şi viziuni obţinute de către preşedintele Comisiei teritoriale Căuşeni în cadrul vizitei de lucru din România, oraşul Târgu-Mureş (4-7 aprilie 2016). Mai mult ca atât, preşedintele Comisiei teritoriale Căuşeni a prezentat şi câteva idei de viitor legate de deschiderea unui centru de plasament în regim de urgenţă pentru copii aflaţi în situaţie de vulnerabilitate.

      De asemenea, preşedinţii Comisiilor teritoriale au discutat despre mecanismele de finanţare, dificultăţile în vederea asigurării durabilităţii serviciilor dezvoltate la nivel raional.

      Şefa Secretariatului permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, Ecaterina Berejan a adus în atenţia specialiştilor recomandările
Raportului Grupului de Experţi  privind Acţiunile împotriva Traficului de Fiinţe Umane (GRETA) în implementarea Convenţiei Consiliului Europei (runda a II-a), specificând importanţa implementării acestora până în anul 2017.

      MembriiComisieiteritorialeCăuşeni au prezentat progresele inter-instituţionale, simulând şedinţa Comisiei, oferind exemple relevante de intervenţie pe cazuri. La final, participanţii la atelier au vizitat Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor şi potenţialelor victime ale TFU din or. Căuşeni. 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md