|
Prima » Presa » Ştiri şi Evenimente » Atelier de lucru „Planificarea, monitorizarea și raportarea politicilor antitrafic, bazate pe rezultate"
02.12.2019 4340 Accesări
În perioada 26-29 noiembrie curent, Organizația Internațională pentru Migrație în parteneriat cu Secția Justiție Penală și Aplicare a Legii (INL) a Ambasadei SUA în Republica Moldova și Direcția secretariate permanente a Cancelariei de Stat a desfășurat Atelierul de lucru „Planificarea, monitorizarea și raportarea politicilor antitrafic, bazate pe rezultate". În context, 15 specialiști și-au consolidat cunoștințele în domeniul planificării, monitorizării și raportării politicilor antitrafic. Printre participanții atelierului s-au numărat reprezentanți ai Procuraturii Generale, Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Biroului Migrație și Azil, Ministerului Justiției și C.I. „La Strada". În calitate de formatori au participat un expert internațional și un expert național, care au împărtășit experiența referitoare la conceptele și elementele cheie ale managementului bazat pe rezultate, cele mai bune practici în aplicarea acestora și lecțiile învățate, analiza unui mecanism existent de planificare, monitorizare și raportare a politicii naționale antitrafic; îmbunătățirea mecanismului actual de monitorizare și raportare a politicii naționale de antitrafic, etc. Atelierul de lucru a fost organizat în scopul realizării Planului de acțiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2018-2023.
|