Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Acordul de colaborare cu Inspectoratul de Stat

Acordul de colaborare cu Inspectoratul de Stat

  imprimare
01.08.2013   2753 Accesări  

La 22 iulie 2013 Centrul pentru combaterea traficului de persoane a semnat un Acord de colaborare cu Inspectoratul de Stat al Muncii din subordinea Ministerului muncii, protecţiei sociale şi a familiei. Obiectul Acordului constituie colaborarea reciprocă a părţilor în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane în scop de exploatare prin muncă şi muncii forţate în scopul implementării politicii de stat în domeniul contracarării fenomenelor vizate.

De asemenea în scopul informării reciproce despre problemele existente pe acest segment, precum şi în scopul stabilirii un mecanism practic de conlucrare la 31 iulie a avut loc o şedinţă comună de lucru la care au fost aduse la cunoştinţă aşteptările semnării acestui Acord, precum şi iniţiativele de viitor în vederea combaterii acestui flagel nefast.

 

Părţile semnatare şi-au exprimat încrederea că în viitorul apropiat vor fi dezvoltate relaţiile de colaborare eficiente pentru realizarea măsurilor comune în acest domeniu.

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md