![]() |
![]() |
Prima » Presa » Presa despre traficul de fiinţe umane » Lucrătorii din sectorul medical îşi vor spori atenţia asupra traficului de fiinţe umane
![]() ![]() Direcţia asistenţă medicală spitalicească şi de urgenţă, în comun cu Agenţia de Transplant, vor organiza şi vor aplica măsuri de control în instituţiile autorizate, pentru a efectua transplant de organe în vederea respectării cadrului normativ în domeniu, potrivit Planului Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014 - 2016. Planul prevede aplicarea măsurilor de control în instituţiile autorizate de a efectua transplant de organe, iar în cazul depistării unor încălcări ale legislaţiei în vigoare urmează să fie sesizate organele de drept competente. De asemenea, planul prevede instruirea lucrătorilor medicali în identificarea şi asistenţa victimelor traficului de fiinţe umane. În Planul Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane este prevăzută armonizarea cadrului legislativ şi normativ, necesar pentru combaterea eficientă a traficului de fiinţe umane şi crimelor conexe, precum şi pentru protecţia drepturilor victimelor traficului de fiinţe umane la prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Planul prevede revizuirea actelor normative pentru scutirea de plată a victimelor traficului de fiinţe umane pentru obţinerea buletinelor de identitate, modificarea Regulamentului privind procedura de repatriere a copiilor şi adulţilor - victime ale traficului de fiinţe umane, traficului ilegal de migranţi, precum şi a copiilor neînsoţiţi, sensibilizarea publicului larg, organizarea activităţilor de informare, educare, comunicare, în special pentru tineri, privind traficul de fiinţe umane şi pericolul social al acestui fenomen, precum şi a problemelor conexe.
|