Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Presa despre traficul de fiinţe umane » În actualitate: Legea privind protecţia specială a copiilor

În actualitate: Legea privind protecţia specială a copiilor

  imprimare
18.11.2013   1939 Accesări  

Daniela Sîmboteanu: „o lege ce stabilește clar procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a celor separaţi de părinţi.”

De la 1 ianuarie anul viitor va intra în vigoare Legea privind protecţia specială a copiilor, care prevede colaborarea dintre poliţişti, medici, profesori şi asistenţi sociali în depistarea şi soluţionarea cazurilor de violenţă şi neglijare asupra copiilor. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) a susţinut aşa numitele echipe multidisciplinare formate în două raioane ale ţării, Leova şi Orhei, astfel încât odată cu intrarea în vigoare a legii, funcţionarii să ştie exact cum să o aplice. Mai multe la subiect discutăm cu preşedinta CNPAC, Dna Daniela Sîmboteanu:
 
Europa Liberă: Doamnă Sîmboteanu, Legea privind protecţia specială a copiilor este un document, din câte înţeleg, aşteptat de mult timp de apărătorii drepturilor copiilor. Întâi de toate puteţi să ne spuneţi ce prevederi din această lege probează că Republica Moldova s-a angajat serios în prevenirea tuturor formelor de violenţă faţă de copii?
 
Daniela Sîmboteanu:
 „Într-adevăr, avem un document aşteptat deoarece această lege stabileşte foarte clar procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a celor separaţi de părinţi, nu doar a copiilor victime. Un alt punct aşteptat de către profesionişti este faptul că legea stabileşte autorităţile şi structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective.

Deci, în urma intrării în vigoare a acestei legi ne aşteptăm la o eficientizare în identificarea şi intervenţia în toate situaţiile de risc în care se pomenesc copii. În ceea ce priveşte colaborarea intersectorială, la fel este o noutate, mai puţin o noutate practică, pentru că profesioniştii din localităţi s-au obişnuit deja cu această modalitate de lucru, mă refer la activitatea în echipele multidisciplinare, dar ca şi stipulare legislativă, totuşi, este ceva nou pentru Republica Moldova.

Avem stipulat foarte clar în lege că angajaţii autorităţilor publice centrale, locale, a tuturor structurilor şi serviciilor care au atribuţii în domeniul protecţiei copilului, în special cele care activează în domeniul asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, organelor de drept, ar trebui să se coopteze în echipe multidisciplinare pentru a soluţiona situaţia fiecărui copil în parte, coordonându-şi astfel eforturile.”

 

Continuarea articolului în pagina Radio Europa Liberă

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md