Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Presa despre traficul de fiinţe umane » Reținuți pentru proxenetism

Reținuți pentru proxenetism

  imprimare
27.09.2019   250 Accesări  

Doi cetățeni ai României, în vârstă de 31 și respectiv 58 de ani, sunt suspectați că ar fi racolat mai multe tinere din Republica Moldova pentru practicarea prostituției.  Aceștia au fost reținuți în timp ce însoțeau trei tinere cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, în România.

Urmare a investigațiilor efectuate de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului național de investigații (INI) și procurorii Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale (PCCOCS), s-a stabilit că bărbații urmărind scopul determinării şi înlesnirii practicării prostituţiei de către alte persoane şi tragerii unor foloase financiare, făceau cunoștință și încercau să convingă victimele prin intermediul rețelelor de socializare pentru a practica prostituția.

Ulterior, la 26 septembrie curent, bărbații s-au deplasat din România în Moldova, pentru a organiza deplasarea tinerelor în România. Fetele urmau să practice prostituția într-un local amplasat în incinta unei berării, promițându-le o remunerare de 500 de lei romanești per client.

De asemenea, bărbații au achitat uneia dintre victime bani pentru perfectarea pașaportului, iar ulterior negociau toate detaliile privind practicarea prostituției, dar și organizarea deplasării acestora pe teritoriul României.

După mai multe cercetări efectuate de ofițerii Inspectoratului național de investigații cu suportul ofițerilor Inspectoratului Național de Patrulare și celor de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la 26 septembrie curent, suspecții au fost reținuți în flagrant pe traseul Leușeni,  în imediata apropiere a satului Suruceni, în momentul transportării tinerelor cu microbuzul de cursă Chișinău-București.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, suspecții și-au recunoscut vina integral, ulterior fiind reținuți pentru 72 de ore.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. art. 220 alin. 2,  Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Proxenetism" se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Grație măsurilor operative prompte ale ofițerilor de investigații în comun cu procurorii,  s-a reușit curmarea acțiunilor ilegale ale bărbaților, fapte ce puteau pune în pericol viața și sănătatea tinerelor care nu cunoșteau exact condițiile de muncă și trai.

Polițiștii continuă de comun cu procurorii acțiunile operative de investigații, pentru a stabili circumstanțele dar și alte persoane implicate în acest caz cât și identificarea altor tinere recrutate de către suspecți.

Sursa: Poliția Republicii Moldova

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md