Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Presa despre traficul de fiinţe umane » Două tinere, salvate de la exploatare sexuală comercială

Două tinere, salvate de la exploatare sexuală comercială

  imprimare
01.02.2019   336 Accesări  

Polițiștii de frontieră au identificat două tinere din familii social-vulnerabile care au fost recrutate și ulterior traficate în Grecia cu scop de a presta servicii sexuale. Persoana, bănuită de trafic de ființe umane, este o conațională de 23 de ani care în complicitate cu mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, Greciei și Bulgariei au organizat "sejurul" fetelor la Atena, unde și erau exploatate sexual.

Pe parcursul anilor 2017 și 2018, ofițerii de investigații și cei de la urmărire penală din cadrul Poliției de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, au monitorizat și analizat activitatea ilegală a bănuitei. În rezultat au fost identificate două victime, cetățene ale Republicii Moldova de 19 și, respectiv 26 de ani, ambele locuitoare ale raioanelor din estul țării. Conform planului infracțional, suspecta de trafic de ființe umane identifica tinere din familii nevoiașe, le promitea un post de lucru peste hotare bine plătit și le asigura transportul până la destinație. Ajunse în Grecia, orașul Atena, fetele erau asigurate cu chirie, unde și prestau ulterior servicii sexuale comerciale. Din declarațiile acestora s-a aflat că tinerele intrețineau relații sexuale cu până la 30 de bărbați pe zi, iar plata pentru un client era de 10 euro, din care îi revenea doar o jumătate.

Având informații concrete pe caz, acum două săptămâni polițiștii de frontieră au oprit la ieșirea din mun. Chișinău un autocar de rută internațională, fiind depistate tinerele care aveau planificată "călătoria" în Grecia pentru aceleași scopuri de prestare a serviciilor sexuale comerciale. Mai târziu, în data de 24 ianuarie curent, a fost reținută și suspecta de trafic de ființe umane.

Angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor pe faptul săvârșirii infracțiunii de trafic de ființe umane. Suspecta este cercetată în arest la domiciliu, în conformitate cu art.165, al.2 lit.(b),(d) al CP al RM, aceasta riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md