Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Ştiri şi Evenimente » Lecție publică cu elevii Școlii profesionale nr. 4 din municipiul Chișinău

Lecție publică cu elevii Școlii profesionale nr. 4 din municipiul Chișinău

  imprimare
02.04.2018   506 Accesări  

Începând cu luna aprilie curent, Secretariatul permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane în colaborare cu școlile profesionale din municipiul Chișinău vor organiza lecții publice cu genericul "Traficul de ființe umane. Riscuri și consecințe".

Prima activitate de acest gen s-a desfășurat la 2 aprilie, în Școala profesională nr. 4, implicând 30 de participanți.

Elevii au fost familiarizați cu particularitățile fenomenului traficului de ființe umane, riscurile și consecințele acestuia, instituțiile publice la care pot apela după asistență sau sesiza cazuri, etc.

Cazurile practice expuse de către reprezentantul Centrului pentru combaterea traficului de ființe umane au captat atenția tinerilor, aceștia fiind sensibilizați asupra necesității de a fi precauți și de a se informa înainte de a lua anumite decizii. 

De asemenea, tinerii au fost implicați în discuții despre flirt, hărțuire și dezamăgiri. Astfel, în cadrul platformei Clubului de discuții 12+, realizată de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii s-au pus accente pe dezvoltarea relațiilor sănătoase, adolescența fiind mai frumoasă în siguranță.  

Participanților le-au fost distribuite pliante și materiale utile despre instituțiile cu competențe în domeniu, liniile fierbinți la care se pot adresa pentru consiliere, etc.

 

Elevii au impresionat cu creațiile proprii tematice, implicare activă în discuții, la final lansând invitația către formatori de a reveni cu evenimente similare. 

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md