Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Ştiri şi Evenimente

Ştiri şi Evenimente

Lansarea proiectului „Consolidarea răspunsului Guvernului la fenomenul traficul de fiinţe umane şi îmbunătăţirea protecţiei victimelor traficului şi a martorilor acestuia în Republica Moldova” - un pas important în procesul de combatere a acestui flagel în țara noastră
30.05.2018
La 29 mai curent, a fost lansat un nou proiect în domeniul combaterii traficului de ființe umane (TFU). Conceptual, implementarea acestui proiect, care are o durată de doi ani, presupune organizarea multiplelor activități destinate specialiștilor cu competențe în prevenirea, combaterea
1027 Accesări   
Procurorii specializați în aplicarea legii cu privire la combaterea traficului de ființe umane și trafic de copii din procuraturile teritoriale au fost instruiți
29.05.2018
Zeci de procurori din țară, specializați în domeniul combaterii traficului de ființe umane (TFU) și a traficului de copii (TC) au participat la un atelier de lucru, desfășurat cu scopul consolidării capacităților profesionale,  privind aplicarea cadrului normativ din domeniul specificat.Activitățile
943 Accesări   
Participarea Republicii Moldova la conferința "Zece ani de implementare a Convenției anti-trafic: impactul și provocările de viitor" (22-23 mai 2018)
29.05.2018
22 mai curent a fost ziua în care, la Strasbourg, s-a desfășurat Conferința "Zece ani de implementare a Convenției anti-trafic: impactul și provocările de viitor", organizată în contextul Președinției croate în cadrul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (CoE).   Republica
503 Accesări   
Atelierul de lucru ”Schimbul de experiență și bune practici în cadrul de cooperării cu ONG-urile privind identificarea, asistența şi protecţia victimelor TFU”
29.05.2018
În perioada 29-30 mai 2018, a avut loc atelierul de lucru "Schimbul de experiență și bune practici în cadrul de cooperării cu ONG-urile privind identificarea, asistența şi protecţia victimelor TFU".Specialiștii cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii TFU din cadrul
997 Accesări   
Publicarea Startegiei naționale de prevenire și combatere a TFU pentru anii 2018-2023 și a Planului de acțiuni pentru anii 2018-20120 privind implementarea acesteia.
25.05.2018
Astăzi, 25 mai 2018, în Monitorul Oficial nr. 167-175, a fost publicată Hotărîrea de Guvern 461 din 22.05.2018, prin care a fost aprobata Startegia naționala de prevenire și combatere a TFU pentru anii 2018-2023 și a Planului de
411 Accesări   
Oră tematică de dirigenție cu elevii școlii profesionale nr. 2 din municipiul Chișinău
17.05.2018
Două clase de elevi din școala profesională nr. 2, municipiul Chișinău, au discutat în cadrul unei ore de dirigenție subiecte privind traficul de fiinițe umane (TFU).La evenimentul din 15 mai, curent, au participat reprezentanții Secretariatului permanent al Comitetului național pentru
567 Accesări   
Lecție publică cu elevii școlii profesionale nr. 11 din municipiul Chișinău
11.05.2018
Vulnerabilitatea față de traficanții de ființe umane poartă multiple și complexe caractere.Tinerii pot deveni victime ale traficului de ființe umane (TFU) sau infracțiunilor conexe (munca forțată, recurgerea la prostituţia practicată de un copil, proxenetismul, organizarea cerșetoriei,organizarea migrației ilegale, etc.), mai
500 Accesări   
Campania ”Invizibili printre noi” în raionul Strășeni
10.05.2018
Secretariatul permanent al Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane (TFU), în parteneriat cu Comisia teritorială pentru combaterea TFU, a lansat astăzi, în raionul Strășeni Campania de informare "Invizibili printre noi".La evenimentul de lansare, alături de organizatori, au intervenit
506 Accesări   
Instruire tematică a elevilor Școlii profesionale nr. 5 din municipiul Chișinău
04.05.2018
Întâlnirile tematice cu elevii continuă și în luna mai. Acţiunile respective urmăresc creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a pericolelor la care pot fi expuși tinerii, precum și măsurile de protecție în vederea neadmiterii implicării în infracțiunile de TFU.Astăzi,
453 Accesări   
Atelier regional ”Consolidarea relaţiilor de colaborare și dezvoltarea capacităţilor de management ale specialiștilor cu competențe în domeniu, în vederea implementării politicilor antitrafic la nivel local”
02.05.2018
Atelierul de lucru desfășurat la 26 și 27 aprilie curent, a oferit o platformă inedită de interacțiune între secretarii Comisiei teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane (TFU),  membrii Echipelor multidisciplinare teritoriale, inspectorii de muncă, șefii Serviciilor eliberare a actelor
205 Accesări   
Campania de informare "Invizibili printre noi" în raionul Șoldănești.
25.05.2017 - 25.05.2017
Secretariatul permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, la inițiativa Misiunii OIM în Moldova și în parteneriat cu Comisia teritorială pentru combaterea traficului de fiinţe umane, la data de 24 mai curent, au dat startul Campaniei de
1026 Accesări   
Seminar “Instrumente și tehnici de comunicare cu mass-media”
24.05.2017
Secretariatul permanent al Comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane (TFU) cu suportul Misiunii OIM în Moldova a organizat în perioada 22-23 mai curent, seminarul "Instrumente și tehnici de comunicare cu mass-media", destinat specialiștilor cu competențe în domeniul prevenirii
924 Accesări   
Ședința Grupului tehnic coordonator al Secretariatului permanent al CN CTFU
20.05.2017
La 19 mai curent a avut loc şedinţa Grupului tehnic coordonator (GTC) al Secretariatului permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, eveniment organizat în parteneriat cu A.O. "CNFACEM", în cadrul căreia au fost prezentate:-       informaţii despre rezultatele
914 Accesări   
Campania naţională de informare "Invizibili printre noi" în raionul Soroca
18.05.2017
Pe data de 17 mai, în raionul Soroca a fost lansată Campania naţională de informare "Invizibili printre noi".  Reiterăm faptul că activitatea respectivă este o continuare a campaniilor realizate în Ucraina și Republica Belarus în cadrul Programului împotriva traficului de
978 Accesări   
Atelier de lucru în Alba Iulia, România privind schimbul de bune practici în domeniul prevenirii şi combaterii TFU
17.05.2017
În perioada 10-13 mai 2017, Secretariatul permanent al Comitetului Național pentru combaterea traficului de ființe umane (Secretariatul permanent) în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) din România au organizat atelierul de lucru
894 Accesări   
Ședința de lucru cu privire la stabilirea unui mecanism de acordare a statutului de victimă a TFU în contextul beneficierii de pachetul de servicii gratuite: medicale, sociale și juridice
16.05.2017
La 15 mai 2017, în incinta Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a avut loc ședința de lucru cu privire la stabilirea unui mecanism de acordare a statutului de victimă a TFU în contextul beneficierii de pachetul de servicii gratuite:
322 Accesări   
Campania de informare “Invizibili printre noi” în raionul Orhei
12.05.2017
În contextul desfășurării Campaniei de informare "Invizibili printre noi", la 11 mai 2017, a avut loc lansarea evenimentului în raionul Orhei.La deschiderea Campaniei au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, organizațiilor internaționale, societății civile și confesiunilor religioase: președintele
882 Accesări   
Club de discuții 12+
05.05.2017
La data de 05 mai curent Biblioteca municipală "B. P. Hasdeu" a găzduit "Clubul de discuții 12+". Acest eveniment a fost realizat în contextul implementării Programului de informare a populației prin intermediul bibliotecilor. Reprezentanții Secretariatului permanent al CN CTFU, Centrului
779 Accesări   
Ședința grupului de lucru realizată în contextul implementării proiectului „Recunoaşterea identităţii victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane în Republica Moldova"
05.05.2017
În contextul implementării proiectului „Recunoaşterea identităţii victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane în Republica Moldova", realizat de către A.O. "CNFACEM", Secretariatul permanent al CN CTFU în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, pe data de 5
307 Accesări   
Campania de informare ”Invizibili printre noi” în raionul Ungheni
04.05.2017
În contextul desfășurării Campaniei de informare "Invizibili printre noi", la 03 mai 2017, evenimentul a fost demarat în raionul Ungheni.La lansare au participat: președintele raionului Ungheni, reprezentanții  Consiliului local, președintele Comisiei teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane, primarii comunelor,
840 Accesări   
1 2 »»

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md